Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ziua pompierilor

În fiecare an, „Ziua Pompierilor din România”, sărbătorită pe 13 septembrie, ne readuce în memorie faptele pompierilor eroi conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, care au reuşit să opună rezistenţă armatei otomane venite să înăbuşe Revoluţia Română de la 1848 şi să restabilească ordinea.

În urmă cu 164 de ani, cca.160 de pompierii au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă, trupele otomane venite să zdrobească Revoluţia din 1848.

La 12 ani de la lupta din Dealul Spirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat o lege pentru recompensarea luptătorilor din 13 septembrie şi a instituit prima medalie militară românească “Pro virtute militari”. Începând cu 1901, data la care a fost dezvelit Monumentul Pompierilor, eroii din Dealul Spirii au fost omagiaţi anual prin ceremonii religioase şi militare. Din 1953, 13 septembrie a fost decretată “Ziua Naţională a Pompierilor din România”.

Prin acest act eroic, pompierii au apărat tot ceea ce românii au obţinut prin mişcarea revoluţionară – „libertate şi independenţă naţională a poporului român”.

În cartea tradiţiilor de luptă, pompierii militari au înscris şi alte memorabile pagini de istorie. Pe timpul războiului din 1877 – 1878, ostaşii pompieri, constituiţi în baterii de artilerie teritorială sau în coloane de transport muniţii, au contribuit la succesul operaţiunilor militare pentru câştigarea independenţei României. Mândria noastră, a pompierilor militari botoşăneni, rezidă şi din participarea la marele eveniment eroic cu ostaşi din cadrul Secţiei de Pompieri Botoşani, sub comanda locotenentului George Sterie.

Acestor eroi li se adaugă alţii, care, de-a lungul celor 164 de ani de la primul act de eroism al armei, au dat dovadă de curaj şi devotament, plătind cu viaţa lor apărarea semenilor şi a bunurilor acestora în bătălia cu flăcările, apele dezlănţuite sau alte situaţii de urgenţă. Astfel, în această zi, nu-i putem uita pe pompierii militari căzuţi la datorie la Telegean , Mihăileşti, Bucureşti, Cernavodă, Hunedoara, Botoşani, Baia Mare.

Cu aceeaşi recunoştinţă au fost şi sunt privite toate faptele deosebite de arme săvârşite de pompierii militari. Integraţi în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii botoşăneni se pregătesc continuu şi desfăşoară o întreagă gamă de intervenţii produse de majoritatea tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă (incendii, cutremure, inundaţii, accidente, explozii, avarii, alunecări sau prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii ori amenajări, calamităţi naturale sau evenimente publice de amploare, determinate ori favorizate de factori de risc specifici).

Acum, la zi de sărbătoare pompierii botoşăneni îi asigură încă odată pe locuitorii judeţului că vor răspunde ori de câte ori vor fi solicitaţi pentru salvarea vieţii şi a bunurilor.

Vezi programul activităţilor dedicate comemorării a 164 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi Zilei Pompierilor din România!

Festivităţile aniversării „Zilei Pompierilor din România” vor avea loc în ziua de 13 septembrie 2012, ora 11.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani .

În cadrul şedinţei festive vor fi prezentate mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, se va da citire Ordinului de zi pe unitate al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi ordinelor de avansare în grad înainte de termen a unui ofiţer şi trei subofiţeri.

Totodată, în data de 13 septembrie, se va organiza şi „Ziua Porţilor Deschise” la subunităţile de intervenţie, dar şi o paradă militară cu noua şi vechea tehnică de intervenţie. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ziua pompierilor
DorohoiNews.ro, 13-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro